#strainatate

Bună!  
Pentru început aș dori să îmi spui câteva lucruri despre tine: câți ani ai, unde locuiești, care este ocupația ta, plus câteva cuvinte care crezi tu că te caracterizează cel mai bine.  
Sunt o sibiancă plecată de acasă de 6 ani, mă numesc Raluca Muntean si am 25 de ani. Nu am un loc stabil, dar sunt cetățean german (proaspăt devenit) și român. Ocupație profesională: UI design, animator si corporation branding ocupație ocazională: editare video, acrobatică, ilustrații. 

Când și cum ți-ai dat seama că vrei să părăsești România?  
A fost un proces gradual.   
În clasa a 10-a am fost implicată într-un proiect european de teatru prin care am ajuns în München. A fost prima metropolă pe care o vizitasem și a fost o continuă fascinare și euforie. Bineînțeles că visam să mă întorc in Germania, datorită faptului că trăisem 2 luni de vis acolo.  
Apoi în clasa a 12-a căutam facultăți în Cluj și București pentru că nu îmi pusesem problema să plec, dar asta pentru că nici nu avusesem încă discuția cu părinții mei. După ce am început sa dezbatem tema facultății a devenit clar că ai mei se pregătiseră de când m-am născut sa mă susțină pentru facultate în Germania sau Austria. Argumentele precum „ai mai multe șanse după” nu m-au convins în întregime, dar ideea de a începe o viață altundeva, pe cont propriu, mi se părea extrem de intrigantă. Apoi am găsit un program universitar care mi s-a părut combinația perfectă, de care nici nu știam că ar exista: artă și informatică. Atunci am fost convinsă că ăsta e drumul pe care vreau să merg.  

Facultatea de Artă și Informatică? Sună interesant, îmi poți spune mai multe despre ea? 
Departamentul se numește „Medieninformatik” și aparține de facultatea de informatică. Se bazează pe conceptul de a învăța programare raportându-te mereu la diferite medii: video, gaming, interfețe, web, graphic design, animații, etc.  Am avut cursuri de Java, C++, Python, Analiza II ș.a.m.d, dar si desen, psihologie, human-interaction și artă videografică. În plus, am avut mereu de ales intre a merge într-o direcție pur algoritmică sau cu înclinație spre interfețe și design. 

Cât a durat până când te-ai acomodat? A fost greu?  
Ar trebui sa menționez faptul că, probabil am avut parte de o situație excepționala. Pentru că, in München este rar să primești loc la cămin din primul semestru. Dar am avut noroc, așa că  am avut parte de oameni deschiși, entuziaști și grijulii din ziua întâi.  Nu am simțit că trebuie sa mă acomodez, am simțit doar că trăiesc brusc într-o familie imensă formată din 80 de studenți din toată lumea, în micul meu oraș de vis.   

Ce avantaje are țara în care locuiești în prezent față de România? Dar dezavantaje?  
Avantaje  
Studenții au foarte multe beneficii din partea statului 
-reduceri la metrou (considerabile),  
-programe de dezvoltare,  
-schimburi de experiență,  
-contracte de muncă stabile,  
-programe de integrare,  
-organizații pentru orice domeniu – artă, sport, limbi etc.   
Poate cea mai cel mai decisiv avantaj pentru mine este că facultatea e facultativă. Nu trebuie să mergi la cursuri ca un preșcolar care nu știe ce face cu viața lui. 
Cursuri înregistrate, prezentări online, etc. Asta înseamnă că poți să iți organizezi timpul cum vrei tu, poți lucra în paralel și poți să te dezvolți liber.   
In rest, aș zice: infrastructura, raportul muncă – salariu, cultură pentru sport.   

Dezavantaje  
Pe măsură ce trece euforia de nou, încep să se simtă și bucățile lipsă. A început să îmi fie dor de felul în care făceam anumite lucruri cu prietenii mei și de anumite libertăți pe care mi se părea că le aveam în România: natura sălbatică, familiaritatea zonelor – faptul că știi locuri în jurul orașului pentru diverse activați, trasee de drumeții, tot felul de locuri ascunse – și timpul petrecut cu familia.  Acestea îmi păreau dezavantaje la început, dar mi-am dat seama mai târziu că erau doar percepții interne.  
Cred, sau sper, că am devenit mai obiectivă acum, în prezent. Mă lovesc mereu de senzația că orice serviciu e scump chiar și în raport cu salariul din Germania (croitor, reparații, o zi la ski). Deși înțeleg motivul din spate, trăiesc de multe ori cu impresia că orice mișcare costă bani. 
Un alt lucru care mă deranjează este faptul că natura e cumva îngrădită; nu poți pune cortul sau mașina decât în locuri special amenajate, nu ai libertatea de aventura, de a explora, de risc etc.   
Aș concluziona totuși că dezavantajele sunt mai mult ceva ce țin de preferințe și mentalitate. 

Cum ești văzută de cetățenii acelei țări, fiind emigrantă?  
Nu am avut parte niciodată în 6 ani de discriminare, directă sau indirectă. Dar asta poate are de-a face și cu felul meu de a fi. Nu voi ști niciodată. 
Mereu când am menționat că sunt româncă am primit replici precum:  
„Ah, am un prieten atât de drag roman!” 
„Voi românii sunteți niște nebuni!”   
„Ai niște votcă de acasă?”   
„Vreau să vă vizitez munții!”   
Și poate niște replici despre comunism și corupție, dar nici urmă de comparații cu populația rromă. Așadar, stereotipuri destul de ancorate în realitate. 

Oamenii cum sunt?  
Aud des întrebarea asta și mi se pare important de menționat că răspunsul nu ține doar de experiența personală, dar și de cum interiorizăm experiența la momentul acela.   
Am locuit 6 ani în Germania (și nu numai). Șase ani au înseamnat, cel puțin, șase tranziții mentale.   
La 19 ani, când am ajuns, totul era captivant si oamenii mi se păreau mult mai interesanți pentru că aveau mult mai multe hobby-uri decât cei de acasă. Și organizau mereu evenimente bine puse la punct și inclusive.  
În următorii 2 ani, când nu mă satisfăcea o ieșire sau un grup – blamam instant oamenii. Îi comparam neîncetat cu prietenii mei din România și experiențele cu ei. E foarte uşor sa cazi într-un fel de preconcepție alb-negru în care vezi doar ce nu iți convine în oamenii cu care trăiești și doar căldura pe care o primeai de la oamenii din trecut.  Apoi cu timpul, mi-am dat seama că depinde și de cercurile în care te învârți și felul în care gândești. Stătusem 4 ani doar cu studenți veniți în Bavaria să se dezvolte pentru viața profesională și să mai petreacă din când în când. Uneori simțeam că lumea din jur e prea focusată, că mereu sunt ocupați si că nu știu să iasă „la cafea“ cum obișnuiam în liceu și să stăm cu orele fără să facem nimic. Într-un final am reușit să îmi dau seama că e doar vorba de cum îți adaptezi perspectiva. Am renunțat în a încerca să creez o paralelă cu ce făceam acasă și, în schimb, să integrez părțile ce mi se potrivesc din prezentul “acasă“. Am început să particip la mai multe evenimente și sporturi tipice locului. Așa am ajuns să fiu înconjurată de o oameni foarte diverși și în acelaș timp să mă bucur particularitățile München-ului (Biergarten, lacuri în mijlocul orașului, parcuri, săli de sport, piste de biciclete). Am cunoscut germani atât de distincți încât nu aș mai putea generaliza.  
Dar aș putea menționa, că în primii 4 ani toţi prietenii apropiați erau de alte naționalități, nu germani, pe atunci simțeam că nu mă pot distra, relaxa și exterioriza la fel de bine cu cei din Germania, dar acum realizez ca încă nu dădusem peste oamenii potriviți.  

Cum sunt prețurile comparativ cu România? Economisești mai mulți bani decât în țară?  
Am adus vorba de câteva diferențe la întrebarea cu “Avantaje și dezavantaje”. 
Dar pe lânga asta, în ultimul timp, am impresia că la restaurante ajung să plătesc la fel de mult ca și în München, cel mai scump oraș din Germania. Am auzit că în Cluj și București chiriile sunt și ele nejustificat de mari. Într-adevăr, eu am și noroc că am primit un apartament de student cu 300 de euro, pe care aș da in mod normal 1.000 de euro.   

Lucrând ca designer ai avut șansa să cunoști persoane din diferite țări. Cum reacționează când află că naționalitatea ta e româncă?  
Înafară de ce am menționat la întrebarea  “Cum sunt văzută de alte naționalități?”, nimic ieșit din comun. Cel puțin firma la care lucrez, de 5 ani, nu a fost niciodată insinuată o legătura între calitatea muncii si naționalitate.   

Locul pe care l-ai recomanda din țară, dar și de afară.  
În țară: Delta Dunării. Am prieteni brazilieni care au fost impresionați documentarele despre Deltă. Ar trebui să dăm mai multa importanță ecosistemului de acolo și să avem grijă de el. Chiar este o raritate.   
Sibiu, bineînțeles *haha*. Pentru mentalitatea deschisă a oamenilor, pentru evenimente și pentru atmosfera orașului. 
Vama Veche. Nu știu daca oamenii realizează, dar chiar este un loc particular. Unde altundeva, ca român, mai ai aşa o atmosferă unde lumea se salută, e relaxată, nebună si excentrică, dar unde auzi non-stop folk romanesc și rock, lângă mare și pe nisip?   
Klamm-urile din Bavaria. Sunt niște mici canioane în stancă străbătute de râuri. Din cate am citit, sunt unice in Europa. Sunt niște zone foarte stimulante vizual: cascade, verdeață, stânci abrupte si trecători la nivelul apei.   
Englischer Garten, München.  Mereu se întâmplă ceva acolo. Poți intra în râu în orice zi a anului, ( de pe malul de est, dezbrăcat chiar ). Poți să vezi grupul de acrobați ( suntem un grup foarte mare și avem mereu același punct de întâlnire ), sau poți sa iți faci chiar si cununia. Am văzut asta chiar vara asta.   

Care este cartea ta preferată?  
Seria „Tarzan”, de Rice Burroughs. Și da, e o serie de 21 de cărți.  
Odiseea spațială: 2001, de A. C. Clarke. 
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu. 

Ce mesaj ai pentru românii care vor să părăsească țara?  
Să nu o mai privească ca pe o „părăsire”. Eu o consider o experiență: să pleci, să riști, să înveți, să trăiești altundeva, să te dezvolți și apoi să iei totul cu tine fie înapoi, fie altundeva.   

Voi reveni în țară atunci când ___ 

Când voi simți că pot oferi ceva țării. Un proiect, o idee pentru care merită să mă lupt cu sistemul defectuos. Sau când voi simți că am nevoie de o reconectare, prin natura, prin micile obiceiuri rămase sau oamenii familiari.      

Care este visul tău?  
Să reușesc să mențin o viață liberă ca acum, în care să depind cât mai puțin de un sistem, o zonă sau o doctrină.