#Articole
21 Decembrie, în tren
21 decembrie, dimineață, ora 10:30, sunt în trenul Inter-regio Brașov-București Nord, am bilet la clasa a 2 a, vagon 424, loc 61, lângă geam. Acopăr șoaptele celorlalți călători cu muzica din căști dată foarte încet, încât să aud sunetul roților de tren făcut pe șine, sunet ce îmi stârnește nostalgia copilăriei, când călătoream des cu trenul împreună cu bunicii. Am trecut de Timișu de Sus. Pe geam e un adevărat peisaj de iarnă, afară sunt -6 grade, iar zăpada e așternută pe copaci, acompaniată de chiciură. Mai văd ici-colo câte o casă risipită ce își asortează perfect fumul ieșit pe horn cu cerul. Trenul merge atât de încet, încât pare că se plimbă, fapt ce mă încântă, deoarece pot savura mai mult momentul. Mă bucur nespus de mult că am învățat să apreciez lucrurile mărunte…
#Poezii
Cine sunt?
Sunt suma și produsul
faptelor și vorbelor
familiei, profesorilor și persoanelor
ce mi-au ieșit în cale
de-a lungul timpului,
iar rezultatul
a fost împărțit
la ceea ce a decis conștiința mea,
unde am mai presărat
câteva experiențe proprii.
Miez
Miez de noapte, mă plimb singur pe stradă,
Desculț prin ploaie, las durerea să cadă
Afară tună și norii negri toarnă,
Lacrimi din cer cad peste lumea oarbă
Miez de august, cerul se rupe-n două
Ce-mi pasă mie dacă mă plouă?
Poate așa mai spăl din păcate
Sunt unul singur, si toate-s complicate.
Miez de ploaie, cu tunete și fulgere
Și noaptea țipă, și cerul plânge
Și liniștea zbiară, pământul se scurge
Și totu-i confuz, unde mă duce?
Mă-nțepi
Mă-nțepi direct în vene
ca o doză de morfină,
adânc,
până-mi stârnești și ultimul sentiment.
Ești în capul meu mereu
ca o idee ce nu mai vrea să plece,
niciodată,
pentru că știe că și-a găsit locul.
Te am imprimată pe retina ochilor mei
ca un tatuaj permanent,
colorat,
trecut prin multe lacrimi.
Mi-ai pictat versuri pe o foaie albă
ca o artistă,
muză,
sursa mea de inspirație.
faptelor și vorbelor
familiei, profesorilor și persoanelor
ce mi-au ieșit în cale
de-a lungul timpului,
iar rezultatul
a fost împărțit
la ceea ce a decis conștiința mea,
unde am mai presărat
câteva experiențe proprii.
Desculț prin ploaie, las durerea să cadă
Afară tună și norii negri toarnă,
Lacrimi din cer cad peste lumea oarbă
Miez de august, cerul se rupe-n două
Ce-mi pasă mie dacă mă plouă?
Poate așa mai spăl din păcate
Sunt unul singur, si toate-s complicate.
Miez de ploaie, cu tunete și fulgere
Și noaptea țipă, și cerul plânge
Și liniștea zbiară, pământul se scurge
Și totu-i confuz, unde mă duce?
ca o doză de morfină,
adânc,
până-mi stârnești și ultimul sentiment.
Ești în capul meu mereu
ca o idee ce nu mai vrea să plece,
niciodată,
pentru că știe că și-a găsit locul.
Te am imprimată pe retina ochilor mei
ca un tatuaj permanent,
colorat,
trecut prin multe lacrimi.
Mi-ai pictat versuri pe o foaie albă
ca o artistă,
muză,
sursa mea de inspirație.
#Citate
#pentruGeneratii
„Pe vremea mea...”, „înainte era mai bine”, „tinerii ăștia”, „bătrânii ăștia” sunt doar câteva expresii des auzite de fiecare dintre noi. Există un fel de război între generații care este de fapt doar un război al nostalgiilor. Un filosof din anii 100 î.Hr spunea „Trăim vremuri grele: copiii nu-și mai ascultă părinții și orice prost crede că poate să scrie o carte.”. După cum se poate vedea, încă din cele mai vechi timpuri au existat conflicte între generații, cei mai mari crezându-se superiori. Acestea s-au terminat și se vor termina mereu la egalitate.
„Pentru generații” este un proiect bazat pe interviuri menit să ofere informații utile de la generații pentru generații. Oricine s-ar fi întrebat cum arată drumul spre succes, cum ar fi să lucrezi în alte domenii sau cum este să locuiești într-o țară străină, sper să găsească răspunsuri în aceste interviuri.
Stickere/Wallpapere Personalizate
Vrei un sticker gratuit sau o poză de profil/wallpaper de telefon cu unul dintre citate? Lasă-mi un mesaj mai jos cu ce îți dorești, alături de adresa da email/contul de Facebook, iar eu te voi contacta pentru mai multe detalii.
Newsletter
Dacă vrei să vezi primul ce postez, să ai parte de postări exclusive sau să mă ajuți cu păreri, te invit să te abonezi la newsletter.
Ce Recomand
Urmărește-mă pe social media
Contact:
modalitate@gmail.com
Shop Online:
Apasă aici
Contact:
modalitate@gmail.com
Shop Online:
Apasă aici
Copyright © 2014 - 2020 - Toate drepturile rezervate - Modalitate